Administratie - Autorizații de Construire

AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE

Autorizația de construire/desființare este actul de autoritate al administrației publice locale - județene, municipale, orășenești sau comunale, în baza căruia se pot executa lucrări de construcții (potrivit prevederilor art. 2 din Lege) și pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor legale cu privire la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea obiectivelor de investiții, respectiv pentru dezafectarea construcțiilor și amenajărilor.

Lista Autorizații de Construire
30 September 2020
AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE ELIBERATE ÎN LUNA SEPTEMBRIE 2020
30 August 2020
AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE ELIBERATE ÎN LUNA AUGUST 2020
03 December 2018
AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE ELIBERATE ÎN ANUL 2018