Istoric

Submitted by admin2 on Tue, 06/22/2021 - 13:40

ISTORIC

Scurt Istoric

~Vechea hartă a orașului Chitila

      Numele orașului Chitila provine de la un vechi termen bulgar – Kitilă – care înseamnă „locul de peste apă”.Actualul oraş are la bază o mică localitate situată pe vechea „cale domnească” care făcea legătura între Palatul Cotroceni și capitală Ţării Româneşti – Târgovişte.Localitatea – aflată lângă apă Mangului – apare pe harta Principatelor Române de la 1823 (circa 470 locuitori).

Primele Așezări

       Numele orașului Chitila provine de la un vechi termen bulgar – Kitilă – care înseamnă „locul de peste apă”. Această denumire este dovedită de cursurile de apă care străbat localitatea noastră, din Nord – Vest până în Sud – Est, Râul Mangu, în Sud – Est apele Colentinei/Lacul Chitila, iar în partea de Sud – Vest, apele Dâmboviței care mărginesc Satul Rudeni de Lunca Chiajnei.
Primele așezări umane în zona Localității noastre, sunt atestate de cele 3 situri arheologice:
      1. Situl Chitila Cărămidărie, se află situat în partea de Sud – Est al localității noastre, fosta fabrică de cărămidă, limita estică a Râului Colentina, actualul Parc Dendrologic. Cercetările au debutat odată cu amenajarea hidrografică a Râului Colentina la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80. Cercetările au fost coordonate de către profesorul Vasile Boroneanț, împreună cu o echipă de arheologi ai Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București. Au fost descoperite în secolul IV (D.H.) cuptoare de topit bronzul, oseminte umane, vase de lut din perioada Dacică și Romană, monezi, vârfuri de sulițe etc. (Aceste descoperiri sunt expuse la Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București).
      2. Situl Chitila Cimitir, se află situat pe cursul superior al Pârâului Mangu, la limita estică al cimitirului Parohial Chitila nr. 1, actualele străzi Trandafirilor, 8 Martie, Lotusului și Liliacului. Cercetările au fost coordonate de către profesorul Adrian Canache, împreună cu cercetătorii de la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, împreună cu două grupe de studenți de la Facultatea de Istorie, în anul 1994. Au fost descoperite cuptoare de prelucrat fierul și lutul, obiecte de uz casnic, monezi, fragmente de oase umane, toate datând din perioada Dacică și Romană (post cucerirea Dacică).
      3. Situl Chitila Fermă, situat la Nord – Est de stația de carburanți Lukoil, în așa numita zonă Podul de Fier. Cercetările au fost coordonate de către domnul profesor Vasile Boroneanț începând cu anul 2000, împreună cu cercetători de la Institutul de Arheologie al Academiei Române, studenți ai Facultății de Istorie și elevi din clasele a 8 – a de la școala gimnaziala ”Prof. Ion Vișoiu”. Acest Sit a scos la iveală artefacte unicat la nivel național și european, respectiv o scriere pe mandibul de cal și bour atribuită unor inițiați religioși Daci, un sceptru paleocreștin asemănător cu cel al împăratului Constantin cel Mare, atribuit unui șef local care avea sub influența sa comunități creștine din întreaga Câmpie Române și a Văii Dunării; obiecte de uz casnic, vase, dălți, vârfuri de sulițe, monezi, chiar din perioada Brâncovenească, ceea ce arată o continuitate a acestei așezări (Ostrovul de la Chitila).
      ~https://www.youtube.com/watch?v=TeBCOuqT31U&feature=youtu.be&ab

Lacul

Școala de Pilotaj

Scoala

      Chitila se mai poate lăuda cu elemente de unicitate la nivel naționjal și european și prin construirea a primei școli de pilotj de la noi din țară și a doua din Europa, construită în apropiere de Gara Chitila, în zona actualelor străzi Ion Creangă și Nicolae Bălcescu. Această școală de pilotaj, luându-și brevetul de pilot Aurel Vlaicu.

      Puțini dintre noi cunosc faptul că în Chitila au funcționat 3 Aerodromuri. Două dintre acestea fiind de mici dimensiuni, funcționând în zona actualei Case de Cultură ”Tudor Arghezi”, altul în zona actualei Vămi București, dar cel mai important a fost cel situat în apropierea Gării Chitila, unde va funcționa și prima Școală de Pilotaj din România și a doua din Europa înființată de către marele industriaș Mihail Cerchez. Acesta va înființa Societatea Cerchez & Co la 20 Noiembrie 1909, cu sediul în Chitila, unde va funcționa o fabrică pentru construcția de avioane. La inițiativa lui Cerchez se adresează o telegreamă Ministerului de Război, prin care solicită sprijin pentru a dezvolta construcția de avioane la Chitila (02327 11 Iunie 1910). Urmând ca Ministerul de Război să se implice financiar în construcția de avioane pentru Armata Română. La 14 Noiembrie 1910 se inaugurează Școala de Pilotaj de la Chitila, printr-un miting aviatic la care participă piloții Michel-Paul Molla, Aurel Vlaicu și Robert Catargii. De menționat faptul că Aurel Vlaicu își autentifică brevetul de pilot la Școala de Pilotaj din Chitila, la fel ca și Robert Catargii. Vlaicu cu aparatul inventat de acesta, Vlaicu 1, zboară de la Cotroceni până la Chitila ajungând în uralele mulțimii pe aerodromul din Chitila după câteva ”mișcări unduitoare ale aparatului său”. La miting vor fi prezenți A.S.R. Principele și Principesa Românei și Principesa Elisabeta de România, împreună cu ministrul Belgiei la București, de Baroneasa de Gaiffier, de d-na Elisa Greceanu și d-ul col. Ion Basarabescu.
      Robert Catargii moare la 2 Aprilie 1912 într-un accident de mașină, fiind angajat al Aerodromului Chitila, în România reușind să zboare numai de 4 ori. La 27 Martie 1911 se redeschide Aerodromul din Chitila, având evoluții de excepție piloții Nicolae Costin, Prințul Șerban Cantacuziono la bordul unor avioane Farman. În Aprilie 1911, Ministerul de Război lansează către ateliere Chitila o comandă de construcție a 4 aparate Farman pentru dotarea Armatei Române. În data de 18 Aprilie 1911 încep cursurile, primii ofițeri români la Școala de Pilotaj din Chitila, lt. Boiangiu Stelian, Protopopescu Ștefan, Druțu Nicolae. Tot la Chitila, va activa și E. Marvan primul fotoreporter român, specializat în aeronautică. La 25 August 1910, Michel-Paul Molla, realizează primul zbor cu avionul deasupra Bucureștiului, la o înălțime de 200 m, pe traseul Chitila – Gara de Nord – Foișorul de Foc – Șos. Kiselef – Chitila, 31 minute de zbor. În Septembie 1911 la Roman au loc primele manevre militare regale de toamnă, unde evoluează 4 avioane construite la Chitila, pe traseul Focșani – Roman, stabilindu-se un record de distanță, 138 km. În Ianuarie 1912, apare primul număr al revistei Aviațiunea, sub egida Cerchez & Co (aparând 11 numere). La sfârșitul anului 1912 Mihail Cerchez este nevoit să declare falimentul societății, compania rămânând în istoria aviației mondiale drept printre primele din lume care a fabricat avioane în serie, identice. Interesant este schimbul dur de replici dintre Mihail Cerchez și Prințul George Valentin Bibescu. Prințul Bibescu fiind învinuit de influențarea deciziilor Ministerului de Război ce va face posibilă falimentarea societății Cerchez & Co.

Perioada Modernității

Tot în perioada modernă, pe lângă fabrica de zahăr, Chitila devine cunoscută și prin gara care îi poartă numele, Gara Chitila, fiind prima de pe traseul vechii căi ferate regale ce lega Bucureștiul de Târgoviște.

La sfârșitul modernității românești, în Chitila va fi construit de către Regele Carol I, Fortul Kitila, fiind primul din cadrul centurii de apărare din jurul Bucureștiului. Fortul fiind inaugurat personal de către Regele Carol I.

La începutul anilor 1900, Chitila va fi binecuvântată și cu două construcții utile comunității noastre, anume școala Ion Olteanu 1907 și biserica Sfântul Ioan Botezătorul 1916. Acestea, împreună cu clădirea primăriei și a dispensarului, sunt opera unui adevărat mecena local, Ion Olteanu, negustor care, pentru aș onora comunitatea din care făcea parte, le-a dăruit localității aceste construcții.

Fabrici de zahăr

Ţara noastră a avut trei mari fabrici de zahăr ce au fost înfiinţate de către Harutiun Frenkian, un armean care a fugit în România din calea prigoanei turceşti din 1915. Este vorba despre fabricile de la Arad, Chitila şi Timişoara. Fabrica de zahăr din Chitila are un istoric fascinant, acesta este schitat in trecerea in revista a istoriei bancii Marmorosch Blank publicat de banca in octombrie 1923. În 1876, Nicolae Bibescu a înființatfabrica de zahăr din Chitila pe malul Colentinei, în locul unei foste mori de apă. După 7 ani de funcționare, fabrica a fost închisă din cauze economice până în anul 1898, când aceasta se redeschide datorită ginerelui lui Nicolae Bibescu, Dimitrie Cesianu. De această ocazie s-a bucurat si Tudor Arghezi care s-a angajat aici ca laborant. După Primul Război Mondial se implică în producția de la Chitila și armeanul Harutiun Frenkian, supranumit în România „rege al zahărului” Anii au trecut, iar fabrica despre care am relatat în acest scurt articol a intrat în istorie. În 1970, din cauza faptului că devenise nerentabilă şi constituia o sursă de poluare pentru localitatea care se extinsese până în preajma fabricii, aceasta a fost desfiinţată. În locul ei a luat fiinţă Intreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb (IUPS) pentru industria alimentară, în special pentru cea a zahărului, cea mai importantă de acest fel din ţară, iar după 1990 IUPS a devenit UTREC SA.În locul fabricii de zahăr, în prezent se află: curtea fabricii cu unele clădiri, un conac - sediul actual al Grădiniței Voinicel și zona de clădiri Colonia, ocuparea cu construcții a fostului traseu al liniei ferate de aprovizionare.

qw