Registrul spațiilor verzi

Comisia Tehnică

Comisia tehnica se constituie ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertiză tehnică și consultanță, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-sef

Plan Urbanistic si Regulament Local de Urbanism

Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului si de dezvoltare a localitatilor ce compun unitatea teritorial-administrativa de baza

Autorizații de Construire

Autorizația de construire/desființare este actul de autoritate al administrației publice locale – județene, municipale, orășenești sau comunale, în baza căruia se pot executa lucrări de construcții

Certificate de Urbanism

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilului, caracteristicile zonei în care se găsește imobilul etc