Comunitate - Cultura - Institutii de cultura

CASA DE CULTURĂ TUDOR ARGHEZI

Casa De Cultură Tudor Arghezi

 

 

 

Primul Cămin Cultural din comuna Chitila a fost înființat în anul 1963, în clădirea fostului abator situat pe malul pârâului Mangu (vizavi de dispensar), avându-l ca director pe învățătorul Vasile Popa, apoi pe învățătoarea Emilia Vișoiu.

În ciuda condițiilor modeste, Căminul Cultural avea trei formații cu activitate bogată: cor format din cadre didactice și mamele elevilor de la Școala 185, formație de dansuri alcătuită din tinerii comunei și taraf alcătuit din lăutarii din comună.

Prin contribuția locuitorilor (din așa-zisa contribuție voluntară) s-a construit o nouă clădire pentru cămin cultural în livada C.A.P., locația de astăzi.

Lucrările construcției au durat aproape 3 ani. Căminul Cultural a fost dat în folosință în anul 1968, în ziua de 23 august, când s-a serbat Ziua Recoltei.

Primul director al Căminului Cultural fost profesorul Ion Vișoiu, care l-a condus până în anul 1972. Au urmat apoi directori precum Ion Necșoiu, Ion Anghel, Dumitru Mușat sau Doinița Stoica.

La începuturi, Căminul Cultural avea 4 formații artistice: cor, taraf, brigadă artistică, dansuri, formații care au obținut numeroase premii la concursurile organizate la nivel de Capitală.

Activitatea s-a diversificat în timp, deoarece în aceeași clădire funcționa si Biblioteca Comunală, care organiza concursuri precum: ”Cine știe răspunde„.

Pe scena Căminului Cultural erau invitati actori vestiti: Florin Piersic, Nicu Constantin, Jean Constantin, Teatrul Giulești, Ansamblul „Doina” al Armatei.

În anul 1996, prin hotărârea dată de Consiliul Local al comunei Chitila, s-a hotărât schimbarea denumirii din Cămin Cultural în Casă de Cultură și a primit numele de Casă de Cultură Tudor Arghezi, datorită faptului că marele poet Tudor Arghezi a lucrat ca tehnician la Fabrica de Zahăr din Chitila, între anii 1897-1899.

Noul statut a determinat autoritățile comunei, în special pe primarul Emilian Oprea, să se ocupe îndeaproape de aspectul acesteia. Casa de cultură a fost renovată între anii 2005 si 2008 de către Primăria Chitila care a mărit scena, a introdus încălzire centrală, a amenajat parcul din fața clădirii și a modernizat sala de spectacol, transformând-o într-o sală de 250 de locuri.

Activitatea Casei de Cultură s-a diversificat, aici au loc concerte de muzică ușoară și populară, se organizează dezbateri pe diferite teme și au loc festivaluri și concursuri.