Text extras din: Legea 272/2023 - Legea nr. 272/2023 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia
Articolul 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 14 martie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(2) În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia."
2. După alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) şi (6), cu următorul cuprins:
"
(5) Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora, sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută la alin. (1) subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.
(6) În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa. În toate cazurile în care proprietarul notificat conform alin. (1) nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor. Dispoziţiile art. 3 se aplică în mod corespunzător. Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole."
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Ministerului Sănătăţii, va adopta hotărârea de modificare şi completare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.