CENTRU MEDICAL
Comunicat de presă - Inaugurarea Ambulatoriu Chitila
Ambulatoriul de Specialitate SUUB- Chitila funcţionează în baza unui protocol semnat între primarul oraşului, Emilian Oprea şi managerul S.U.U.B., Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu. Personalul medical şi managementul noii unităţi sanitare vor fi asigurate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14.000.000 lei, din care 11.600.000 lei provin din bugetul local al Primăriei Chitila, diferenţa fiind asigurată de Consiliul Judeţean Ilfov.
Situat în Şoseaua Banatului nr. 2, Ambulatoriul este amplasat într-o clădire complet reabilitată şi extinsă, cu o suprafaţă desfăşurată de 1.458 mp, distribuită pe două niveluri (P+1E).
Dotarea cu echipamente medicale şi mobilier, care s-a ridicat la 15.600.000 lei, a fost realizată prin programul PNRR/2022/C12/MS/I1.3 – I1.3 Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie. Primăria Chitila a urmărit achiziţionarea unor echipamente de înaltă performanţă, esenţiale pentru furnizarea unor servicii medicale de top.
Printre echipamentele instalate în Centru se numără: ecografe, aparate de monitorizare EKG, colonoscop video HD, echipamente de audiometrie, electrocardiografe, electroencefalografe, electromiografe, electrocautere, gastroscop video HD, maşini de reprocesare a aparaturii optice, monitoare pentru funcţii vitale, seturi de retinoscopie directă, sisteme de colposcopie, sisteme endoscopice ORL HD cu tehnologie NBI (imagistică cu spectru îngust), laringoscoape video, sisteme de cauterizare bipolară şi cu radiofrecvenţă pentru ORL, ureteroscoape, ventilatoare portabile şi unităţi ORL. Toate aceste dotări contribuie la crearea unui mediu modern şi prietenos pentru pacienţi, asigurând astfel accesul la servicii medicale de cea mai înaltă calitate.
Locuitorii oraşului, principalii beneficiari ai serviciilor medicale prestate în cadrul unităţii medicale nou înfiinţate, vor avea acces facil la diagnostic şi tratament mai rapid şi mai precis datorită aparatelor medicale moderne şi performante.
„Este primul proiect de acest gen al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti în Ilfov. În acest Ambulatoriu vor oferi consultaţii medici din cadrul SUUB din specialităţi precum: neurologie, hematologie, chirurgie generală, medici de medicină internă, gastroenterologi, diabetologi şi vor fi mai mulţi medici din diverse specialităţi medicale. Îngrijirea pacienţilor rămâne o prioritate absolută. Ne străduim constant să oferim servicii medicale de cea mai înaltă calitate, iar consultaţiile din ambulatoriu sunt esenţiale în acest demers. Pacienţii vor putea veni şi la Spitalul Universitar, existând o bună colaborare între medicii noştri. Este foarte important pentru noi ca toţi pacienţii să beneficieze de îngrijiri medicale de specialitate în cele mai bune condiţii şi la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul S.U.U.B.
Ambulatoriul din Chitila va permite în timp furnizarea de servicii în mai multe specialităţi medicale, dintre care: ortopedie, obstetrică-ginecologie, gastroentrologie, medicină internă, neurologie, diabet şi boli de nutriţie, ecografie generală, endocrinologie, medicină de familie, oncologie, hematologie şi chirurgie generală.
Videoclip Vizualizați videoclipul: Browserul dvs. nu suportă elementul video.