PARCUL DENDROLOGIC DIN CHITILA (ARBORETUM)
Amplasat pe malul Lacului Chitila, Str. Păcii, Parcul Dendrologic a fost deschis locuitorilor începând cu anul 2010. Amenajarea acestui parc s-a realizat prin accesarea de Fonduri Europene, dar și cu ajutorul Facultății de Horticultură din București. Acesta dispune de două locuri de joacă și de un spațiu dotat cu echipamente pentru practicarea fitnesului în aer liber. De asemenea, acesta oferă posibilitatea petrecerii timpului în aer liber pe iarbă, organizarea unui picnic sau relaxarea pe băncuțele amplasate pe aleile din întregul parc.
Parcul are o suprafață de aproximativ 3 ha (30.000 m2) și cuprinde o multitudine de specii diferite de arbori, arbuști, flori și plante, iar în centrul acestuia se găsește un mic lac artificial. Întreg parcul este dotat cu sistem modern pentru iluminat public, cișmele și o tiroliană, aflată lângă unul dintre cele două locuri de joacă speciale pentru copii.
Parcul oferă toate beneficiile de care un iubitor de natură trebuie să dispună, precum aerul curat, liniștea, un peisaj adecvat, un loc curat și îngrijit. Toate acestea se regăsesc în Parcul Dendrologic din Chitila. Un loc ideal pentru citit, plimbat, relaxat și contemplat, datorită peisajelor uimitoare ce se găsesc în fiecare colț al parcului.
(Chitila Summer Art)
Activitățile și competițiile de creativitate sau sportive pentru copii, chiar și pentru adulți, dansul, pictatul, micile târguri, nu lipsesc pe perioada verii. Acestea sunt organizate mereu în incinta parcului, susținute de către Primăria Orașului Chitila, împreună cu Fundația ProChitila.
(Chitila Film Fest)
(Chitila Film Fest)
(1 iunie – Ziua Internațională a Copilului)