COMUNICAT
”Întrevedere cu Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice – Ion Ștefan pentru discuții despre proiectele Chitilei
La începutul acestei săptămâni, am purtat discuții cu Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice, referitor la proiectele orașului Chitila, finanțate din fonduri naționale, dar și din fonduri europene, care se derulează prin Ministerul Dezvoltării.
S-a confirmat finanțarea pentru anul următor a proiectelor:
- de reabilitare termică pentru treisprezece blocuri, care nu au fost incluse în programele cofinanțate din fonduri europene;
- de construire a celor 24 de apartamente pentru locuințele sociale;
- continuarea finanțării proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea celor trei școli, respectiv școala Ion Vișoiu, Școala Rudeni și școala Ion Olteanu; construire grădiniță și construire creșă.
Am solicitat, de asemenea, ca până la finalul anului să semnăm contractul pentru modernizarea și extinderea iluminatului public, dar și găsirea unei soluții pentru depășirea problemelor apărute la programul de finanțare privind autobuzele electrice.
Tot în cadrul acestei întâlniri i-am propus domnului Ministru, soluții de simplificare a ghidurilor pentru accesarea fondurilor europene, astfel încât pentru perioada 2021-2027 să fim pregătiți și să putem accesa mai ușor finanțările, după modelul Poloniei sau Portugaliei.”