Am demarat lucrările pentru realizarea rețelei de canalizare pluvială pe strada Bradului, un proiect esențial pentru îmbunătățirea infrastructurii și gestionarea eficientă a apelor pluviale în zonă.
Prin acest proiect:
- Se va construi o rețea de canalizare gravitațională cu o lungime totală de 504,6 metri
- Vor fi instalate 12 cămine de vizitare și 20 de guri de scurgere
- Conductele utilizate sunt din PVC SN4, cu o durată de viață de 50 de ani
- Lucrările vor fi realizate astfel încât să afecteze cât mai puțin circulația rutieră
În timpul execuției, circulația poate fi restricționată temporar în anumite zone.
“Acest proiect face parte din strategia noastră de modernizare a infrastructurii urbane pentru un oraș mai sigur și mai bine pregătit pentru precipitații”, susține Emilian Oprea, primarul Orașului Chitila.